IDEE DE TRASEU USOR-MEDIU IN MUNTII CIUCAS - IN CAUTAREA RHODODENDRONULUI
Perioada de inflorire a rhododendronilor este, cu siguranta, una dintre cele mai frumoase perioade de a fi pe munte si de a te bucura de ceea ce natura ofera mai frumos. Ne-a fost dificil sa alegem, dar traseul catre Varful Gropsoarele, cu plecare de la Cabana Muntele Rosu ni s-a parut cel mai potrivit pentru a ne bucura de cat mai mult roz. Inca nu sunt convinsa ca e cel mai bun traseu pentru a vedea rhododendroni, dar cu siguranta, este o optiune destul de buna. Noua ne-a placut foarte mult, si clar, nu a dezamagit. Mai mult de atat, este un traseu care poate fi parcurs in orice perioada a anului, inclusiv iarna.
Am ales sa parcurgem aceasta drumetie ca o excursie de o zi din Bucuresti. Am plecat dis-de-dimineata, adica in jur de ora 6:00, am parcurs traseul, care ne-a luat aproximativ 5 ore si jumatate cu tot cu pauze, apoi am pornit inapoi spre Bucuresti. Daca vreti sa petreceti mai multe zile in zona, o sa gasiti in cadrul acestui articol si cateva optiuni de cazare in zona.
CUM AJUNGI LA INTRAREA PE TRASEU:
Traseul incepe de la Cabana Muntele Rosu, de langa Cheia, judetul Prahova. De pe drumul DN1A se vireaza la dreapta pe drumul DC22, venind dinspre Cheia (stanga venind dinspre Brasov). Drumul pana la cabana este asfaltat in intregime. Punctul final de mers cu masina este in zona in care se afla cabana, unde se gasesc suficiente locuri de parcare, chiar si in zilele mai aglomerate.
Pentru a ne orienta și a găsi mai ușor poteca de început a traseului, va trebui să fim atenți la partea stângă, unde, într-o mică poiană, vom observa un stâlp ce are pe el marcaje indicatoare clare. Odată ce am ajuns în acest punct, vom continua să urmăm marcajul triunghi roșu, care ne va ghida mai departe pe traseu.
DETALII DESPRE TRASEUL CATRE VARFUL GROPSOARELE:
Punct de plecare: Cabana Muntele Rosu;
Marcaj: triunghi rosu de la Cabana Muntele Rosu pana La Rascruce, apoi cruce rosie pana la Varful Gropsoarele. Traseul este bine marcat pe toata lungimea sa;
Durata traseu: aproximativ 4 ore, dus-intors, fara pauze;
Lungime traseu: aproximativ 9 km;
Echipament: pe langa haine potrivite pentru drumetie, in concordanta cu anotimpul, mai adaugam: bocanci cu talpa aderenta, bete trekking, pelerina ploaie, gheozdan de drumetie. Pe timp de vara, recomand sa nu uitati crema cu protectie solara + palarie, sau sapca.
Surse de apa: nu exista surse de apa pe traseu;
Detalii tehnice: traseul nu are zone expuse, iar poteca este prin iarba, fara sa existe bolovani, sau pietre mari, care sa ingreuneze ascensiunea;
Recomandari generale: verificati starea vremii inainte de a va aventura in drumetie, mai ales pe timp de vara. Descarcarile electrice pot fi periculoase, avand in vedere ca este camp deschis pe majoritatea traseului;
Odata ce gasim marcajul de început al traseului, vom vedea ca poteca pe care trebuie sa o urmam urca prin padure, asa cum am specificat si mai sus, pe marcaj triunghi rosu. Tot din acest punct, incepe si traseul catre Cabana Ciucas, pe marcaj banda galbena. Inca de la startul drumetiei incepem cu un urcus sustinut, pana intalnim pajistea alpina. Această porțiune a traseului nu este deloc prietenoasă, fiind destul de solicitantă, și reprezintă, în același timp, cea mai grea și mai provocatoare parte a intregii drumetii, care pune putin la încercare rezistența fizică.
Partea buna este ca nu este foarte lunga si scapam repede de ea. Din aceasta zona, urcarea devine mult mai usoara si mai lina. De altfel, peisajul se schimba, si el, putin. Daca pana atunci zona era putin impadurita, sau inconjurata de copaci, de acum avem parte doar de pajiste alpina, cu vederi absolut superbe catre muntii din jur. Fiind perioada de inceput de vara, prin iarba deasa, putem observa tot felul de floricele colorate. In partea stanga se poate admira atat Cabana Ciucas, cat si drumul forestier care urca catre ea.
Din acest punct, deveneam din ce in ce mai nerabdatori sa vedem rhododendronul si ne intrebam daca nu cumva s-au trecut florile, sau il cautam mult prea devreme, deoarece nu il vedeam nici macar in departare.
Rododendronul, cunoscut si sub numele de bujor salbatic de munte, sau smârdar este un arbust cu floricele roz, care creste la altitudini inalte, iar frunzele raman verzi tot anul. Acesta creste sub forma unor tufe pitici, in zone insorite. Perioada maxima de inflorire ar trebui sa fie la sfarsitul lunii iunie, dar aceasta poate varia in functie de clima din anul in care alegeti sa faceti traseul.
A trebuit sa urcam aproximativ o ora de la Cabana Muntele Rosu pana sa intalnim primele tufe de rhodonendron.
Continuand traseul nostru, si dupa ce mai urcam putin, ajungem la intersectia de poteci, unde schimbam marcajul. De aici urmam poteca marcata cu cruce rosie, care ne ghideaza catre destinatia finala a traseului, anume Varful Gropsoarele, al doilea cel mai inalt varf din Muntii Ciucas.
Această ultimă porțiune a traseului reprezintă, după părerea mea, fără îndoială, cea mai frumoasă și mai spectaculoasă parte a întregii drumeții. Pe masura ce avansam, ne bucuram de priveliștea minunată a florilor de rhododendron, care, până atunci, erau doar vag zărite în depărtare, dar aici, în această zonă, ele pot fi admirate la fiecare pas, aducând un strop de culoare in verdele spectaculos al muntelui.
Din dorința de a ne bucura cât mai mult de peisajul uimitor care se deschidea în fața noastră, ne-am grăbit să ajungem cât mai repede pe vârf, astfel încât să avem mai mult timp pentru a ne bucura de priveliștile spectaculoase. Odată ajunși acolo, am făcut câteva fotografii pentru a păstra amintiri din acest moment, iar apoi, în drumul nostru înapoi către cabană, am început să căutăm un loc perfect, cu o priveliște de vis, unde să ne oprim pentru a lua prânzul. Cu siguranță, nu aș schimba sandvisul meu simplu, savurat în mijlocul naturii, cu o priveliște spectaculoasă de rhododendroni, nici măcar pe cel mai scump restaurant din lume, indiferent de cât de rafinată ar fi mâncarea servită acolo.
Pentru coborare am ales acelasi traseu pe care l-am parcurs si la urcare. Am fost inspirati sa plecam devreme, deoarece la coborare am intalnit foarte multi oameni care urcau. Stiu ca si eu sunt un turist, la fel ca ei, dar imi place foarte mult sa ma pot bucura de peisaj, fara prea multi oameni in jur si fara zgomot, sau galagie. Daca si voi sunteti la fel, atunci nu ezitati sa plecati la drum cat mai devreme dimineata. Dupa ora 11-12 devine foarte aglomerat, mai ales in perioada de inflorire a rhododendronilor, sau in zile de weekend.
O alta varianta de coborare este via Cabana Ciucas. Pentru a urma acest traseu, la Rascruce va trebui urmat marcajul cruce rosie, pana la cabana, unde marcajul se schimba in cel de cruce albastra. Dupa coborarea pe drumul forestier, urmam marcajul banda galbena catre Cabana Muntele Rosu. De asemenea, pentru a ajunge la Varful Gropsoarele mai este si optiunea traseului care incepe din Cheia, mai exact Hotel Cheia, care urmeaza marcajul cruce rosie.
Odată ce am ajuns înapoi la parcarea unde ne lăsasem mașina, am descoperit că avem la dispoziție câteva opțiuni pentru a lua masa sau, dacă preferăm, pentru a savura un desert sau o gustare dulce. În zonă, sunt amplasate rulote care vând diverse preparate, precum clătite, langoși cu diferite umpluturi și alte produse similare, dar și un fel de mâncare de tip fast-food. Totuși, cum nimic din ceea ce am găsit acolo nu ne-a atras atenția suficient de mult încât să ne oprim pentru a gusta ceva, am hotărât să mai petrecem câteva minute relaxante în pădurea din apropierea drumului principal, înainte să ne urcăm în mașină și să pornim înapoi spre București, încheind astfel această frumoasă ieșire în mijlocul naturii.
UNDE TE CAZEZI IN APROPIERE:
Daca doriti sa petreceti mai multe zile in zona, puteti lua in considerare rezervarea unei cazari. Cabana Muntele Rosu este momentan inchisa, astfel ca va trebui sa va orientati catre alte unitati de cazare. Las mai jos cateva dintre optiunile de pe Booking, care mi s-au parut cele mai bune si pentru care nu trebuie sa iti vinzi un rinichi pentru a putea rezerva:
Hotel Coquette - unitate de cazare cotata la 3 stele, cu camere duble, sau de tip studio. Este localizata in Maneciu si dispune de parcare, terasa si bar;
Casa Stejarul Lui Andrei - unitate de cazare, care dispune de camere duble, sau de familie, situata in localitatea Izvoarele. Dispune de parcare si internet incluse in pretul rezervarii;
La Hambar 2 - unitate de cazare de tip cabana, cu un dormitor cu pat dublu si un living cu canapea extensibila, ce poate acomoda pana la 3 persoane. Dispune de parcare proprie si este situata in localitatea Homoriciu;
CONCLUZII DESPRE TRASEUL CATRE VARFUL GROPSOARELE:
Daca sunteti in cautarea unui traseu de dificultate mediu-usor, fara portiuni expuse si periculoase, cu peisaje superbe, pe care sa il puteti parcurge ca si o excursie de o zi din Bucuresti, Brasov, sau oricare alt oras situat relativ aproape, atunci acesta poate fi o optiune foarte buna. Probabil că, în perioada anului în care minunatul spectacol al rhododendronilor înfloriți lipsește, locul nu are aceeași frumusețe spectaculoasă și strălucitoare, însă poate reprezenta, fără îndoială, locul ideal pentru cei care doresc să se bucure de liniște si natura.
Citeste si despre alte trasee cu acelasi nivel de dificultate: catre Cascada Moara Dracului, catre Cabana Malaiesti, catre Cabana Curmatura, Cheile Bicajelului, sau Culmea Pricopanului din Muntii Macin.
Daca v-a placut acest articol, il puteti distribui.
Pentru a fi la curent cu ultimele postari, va invit sa va abonati la newsletter, este necesara doar adresa de email.
Pentru mai multe destinatii de calatorie si fotografii, ma puteti urmari pe Instagram.
Multumesc ca ati citit!
Fotografiile si textul sunt protejate de legea dreptului de autor.
Acest articol contine linkuri de afiliere (primesc comision, fara sa va coste nimic in plus atunci cand rezervati ceva de pe unele linkuri catre care face trimitere acest website)!
Autorul acestui articol nu este responsabil pentru alegerile cititorului, indiferent de consecintele negative sau pozitive ale actiunilor intreprinse de acesta dupa citirea oricarei pagini de pe acest website!
Comments